31 agenți de poliție au depus astăzi Jurământul de Credinţă

1 (5)Cei 31 de agenţi de poliţie care au promovat examenele de încadrare din sursă externă şi reîncadrare au avut parte azi, 11 iulie, de un moment încărcat de emoţie şi solemnitate, respectiv depunerea Jurământului de Credinţă.

 Azi, 11 iulie , în prezenţa conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi a poliţiştilor din cadrul unităţilor teritoriale unde s-au făcut repartiţiile, agenţii de poliţie au depus Jurământul de Credinţă.

Angajamentul luat azi reprezintă primul pas spre asumarea de răspunderi în numele societăţii.

În perioada următoare, agenţii vor lua parte la un curs intensiv de pregătire teoretică şi practică, organizat la Şcoala de Agenţi de Poliţie Septimiu Mureşan, din Cluj-Napoca.

După absolvirea acestui curs, tinerii agenţi se vor alătura poliţiştilor mai experimentaţi din cadrul posturilor comunale de poliţie, sub îndrumarea cărora vor desfăşura activităţi.

Articole similare

Cei 31 de agenţi de poliţie care au promovat examenele de încadrare din sursă externă şi reîncadrare au avut parte azi, 11 iulie, de un moment încărcat de emoţie şi solemnitate, respectiv depunerea Jurământului de Credinţă.  Azi, 11 iulie , în prezenţa conducerii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi a poliţiştilor din cadrul unităţilor teritoriale …

Review Overview

User Rating: 4.75 ( 1 votes)
0

About deCluj.ro

deCluj.ro
contact@deCluj.ro