Accident rutier grav petrecut pe raza localității Pălatca

accident02La data de 14 august, în jurul orei 04:40,  pe raza localității Pălatca s-a produs un accident grav de circulație. Conform primelor cercetări, un tânăr, de 23 de ani, din  Pălatca, în timp ce conducea un motociclu pe  DJ 161K , pe raza localității de domiciliu, într-o curbă la dreapta nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și ar fi pierdut controlul direcției de mers.

Astfel, a trecut pe sensul opus, a ieșit în afara părții carosabile și a acroșat un pieton, ulterior intrând în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice.

Conform primelor verificări, pietonul, un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Pălatca, se deplasa pe marginea părții carosabile. Acesta se afla sub influența alcoolului.

Polițiștii au stabilit că tânărul care conducea motociclul nu avea permis de conducere, iar pe motociclu era aplicat număr de înregistrare fals.

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a tânărului de 23 de ani și rănirea ușoară a pietonului.

Celui care conducea motociclul i-au fost recoltate probe biologice pentru a se stabili dacă se afla sub influența alcoolului, acesta neputând fi testat la fața locului din cauza leziunilor suferite.

În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs accidentul, precum și pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, fapte prevăzute de Codul penal.

Articole similare

About deCluj.ro

deCluj.ro
contact@deCluj.ro