Doi traficanți de cannabis din Cluj-Napoca au fost depistați și reținuți pentru 24 de ore

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Cluj au descoperit o cultură indoor de cannabis, în incinta unei firme. Au fost ridicate 42 de plante de cannabis, iar două peroane au fost reținute. 

La data de 21 iulie, polițiștii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca Cluj au depistat o cultură de cannabis indoor, în incinta unei societăți comerciale din municipiul Cluj-Napoca. Au fost ridicate 42 de plante de cannabis.

Din cercetări a reieșit că doi bărbați, de 27 și 33 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, ar fi închiriat spațiul respectiv pentru cultivarea de cannabis, drog de risc pe care l-ar fi deținut pentru consum propriu și l-ar fi comercializat.

Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, fapte prevăzute de Legea 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Articole similare

  • 72
    Poliţiştii antidrog şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Cluj au surprins în flagrant delict un bărbat, în timp ce ridica un colet cu 500 de grame de cannabis.   La data de 27 octombrie, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca şi procurorii D.I..I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj au identificat,…
    Tags: de, cluj, diicot, ipj, cannabis

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Cluj au descoperit o cultură indoor de cannabis, în incinta unei firme. Au fost ridicate 42 de plante de cannabis, iar două peroane au fost reținute.  La data de 21 iulie, polițiștii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca Cluj au …

Review Overview

User Rating: 4.75 ( 1 votes)
0

About deCluj.ro

deCluj.ro
contact@deCluj.ro