Miercuri, 5 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, iar aproximativ 225 de grame de cannabis au fost descoperite şi ridicate de polițiștii clujeni

DIICOT-DroguriIeri, 5 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, iar aproximativ 225 de grame de cannabis au fost descoperite şi ridicate pentru cercetări, în urma activităţilor efectuate de către poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Cluj.

 La data de 27 aprilie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au destructurat o reţea infracţională, bănuită de săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu.

Din cercetările efectuate a reieşit că, persoanele vizate ar fi procurat, pus în vânzare, comercializat, oferit cu orice titlu şi deţinut pentru consum propriu droguri de risc, respectiv cannabis.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au descoperit şi ridicat aproximativ 225 de grame de cannabis.

Astfel, au fost identificaţi trei tineri care aveau asupra lor 15 grame de cannabis, precum şi instrumente de consum, în urma unei acţiuni flagrante organizate pe raza municipiului Cluj-Napoca.

De asemenea, circa 210 grame de cannabis au fost descoperite şi ridicate în urma efectuării a cinci percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Totodată, poliţiştii au pus în aplicare 6 mandate de aducere şi au audiat, în calitate martor, aproximativ 20 de persoane.

În baza probatoriului administrat, cinci persoane, cu vârste cuprinse între 17 şi 37 de ani, din Cluj-Napoca, au fost reţinute, urmând a fi prezentate magistraţilor, cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Articole similare

Ieri, 5 persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, iar aproximativ 225 de grame de cannabis au fost descoperite şi ridicate pentru cercetări, în urma activităţilor efectuate de către poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. din Cluj.  La data de 27 aprilie, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, împreună …

Review Overview

User Rating: Be the first one !
0

About deCluj.ro

deCluj.ro
contact@deCluj.ro