Patru persoane au fost reținute după ce, amețite de aburii alcoolului, s-au luat la bătaie

bataieLuni, 29 februarie, în jurul orei 15.30, poliţişti din cadrul Postului de Politie Recea Cristur, județul Cluj, au intervenit pentru aplanarea unui conflict între mai multe persoane care ar fi avut loc în localitatea Recea Cristur.

Poliţiştii au stabilit că între membrii unei familii, pe fondul consumului de alcool şi a unor discutii contradictorii, a izbucnit un scandal, ocazie cu care persoanele implicate şi-au aplicat reciproc lovituri cu obiecte contondente.

Pentru aplanarea conflictului, au intervenit şi poliţişti din cadrul Politiei Municipiului Dej, precum  şi  o grupă de intervenţie din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Cluj.

Dintre persoanele implicate, trei au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, dar nu au rămas internate având leziuni superficiale.

Poliţiştii au reţinut patru bărbaţi din Recea Cristur, cu vârsta de 17, 22, 32, respectiv 54 de ani care sunt bănuiți de comiterea infracţiunii de încăierare, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal.

Articole similare

  • 34
    Poliţiştii au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat care a produs un accident de circulaţie cu victimă, pe fondul consumului de alcool. Acesta avea o concentraţie de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat la momentul producerii accidentului. Poliţiştii iau măsuri ferme în astfel de situaţii, pentru a responsabiliza…
    Tags: de, alcool, consum

Luni, 29 februarie, în jurul orei 15.30, poliţişti din cadrul Postului de Politie Recea Cristur, județul Cluj, au intervenit pentru aplanarea unui conflict între mai multe persoane care ar fi avut loc în localitatea Recea Cristur. Poliţiştii au stabilit că între membrii unei familii, pe fondul consumului de alcool şi a unor discutii contradictorii, a izbucnit …

Review Overview

User Rating: 4.9 ( 1 votes)
0

About deCluj.ro

deCluj.ro
contact@deCluj.ro

Lasă un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Esti roBot? Introdu raspunsul la intrebare Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.