Sofer băut, reținut după ce a provocat un accident rutier

Poliţiştii au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat care a produs un accident de circulaţie cu victimă, pe fondul consumului de alcool.

Acesta avea o concentraţie de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat la momentul producerii accidentului. Poliţiştii iau măsuri ferme în astfel de situaţii, pentru a responsabiliza participanţii la trafic şi a-i face să conştientizeze pericolul pe care –l creează în momentul aleg să conducă, deşi au consumat băuturi alcoolice!

 În fapt, la data de 3 ianuarie, în jurul orei 08:50, bărbatul,în vârstă de 44 de ani, din Jichişu de Jos, în timp ce conducea un autoturism pe strada Valea Codorului, din Dej, dinspre Jichişu de Jos, pe fondul consumului de alcool, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar.

În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului, a rezultat o concentraţie de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Accidentul s-a soldat cu rănirea unui bărbat, de 45 de ani, din Jichişu de Jos, conducător al autovehiculului condus regulamentar.

Pagubele materiale au fost estimate la 30.000 de lei.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, fapte prevăzute de Codul penal.

Bărbatul este cercetat în stare de reţinere, urmând a fi prezentat magistraţilor pentru dispunerea altor măsuri.

Articole similare

  • 81
    La data de 7 februarie, în jurul orei 00:15, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că un autovehicul a intrat în poarta unui imobil de pe strada Aurel Suciu, din Cluj-Napoca. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit că șoferul, un bărbat, de 43 de ani,…
    Tags: în, de, la, sofer, baut, volan, beat, accident

Poliţiştii au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat care a produs un accident de circulaţie cu victimă, pe fondul consumului de alcool. Acesta avea o concentraţie de peste 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat la momentul producerii accidentului. Poliţiştii iau măsuri ferme în astfel de situaţii, pentru a responsabiliza participanţii la trafic şi a-i …

Review Overview

User Rating: 4.9 ( 1 votes)
0

About deCluj.ro

deCluj.ro
contact@deCluj.ro