Tânăr reținut după ce a fost prins în timp ce conducea fără permis și sub influența băuturilor alcoolice

etilotest3La data de 26.11.2016, în jurul orei 07:00, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Biroul Rutier împreună cu polițiști din cadrul Secției 2 Poliție, au depistat un bărbat de 25 ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea autovehiculul prin P-ța Avram Iancu din Cluj-Napoca.

Cu ocazia testării cu aparatul etilotest a rezultat că acesta se află sub influenţa băuturilor alcoolice. De asemenea, polițiștii au constatat faptul că bărbatul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din 20.11.2016, conducătorul auto fiind implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului”” și “conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană  a cărei permis de conducere i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată” fapte prevăzute și pedepsite de Codul Penal.

Faţă de conducătorul auto a fost dispusă, prin ordonanţă, măsura reţinerii pe o durată de 24 ore, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Cluj.

Articole similare

La data de 26.11.2016, în jurul orei 07:00, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Biroul Rutier împreună cu polițiști din cadrul Secției 2 Poliție, au depistat un bărbat de 25 ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea autovehiculul prin P-ța Avram Iancu din Cluj-Napoca. Cu ocazia testării cu aparatul etilotest a rezultat că acesta se …

Review Overview

User Rating: 4.9 ( 1 votes)
0

About deCluj.ro

deCluj.ro
contact@deCluj.ro