Zalăul sub „ocupaţia” clujenilor la Târgul Produs de Cluj

Produs-De-cluj-Gherla-117-672x448Timp de trei zile, între 22 şi 24 aprilie 2016, municipiul Zalău s-a aflat sub „ocupaţia” meşterilor populari şi a producătorilor clujeni. Acest lucru s-a datorat desfăşurării celei de-a IV-a ediţii a Târgului organizat de Asociaţia Produs de Cluj  în municipiul-reşedinţă al judeţului Sălaj, evenimentul fiind organizat în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local al Zalăului.

La acest târg au participat aproximativ 80 de mici întreprinzători privaţi, majoritatea provenind din judeţele Cluj şi Sălaj, dar şi invitaţi speciali din alte zone învecinate. Astfel, zălăuanii care au trecut prin Târgul Produs de Cluj au avut ocazia să cumpere, la preţ de producător, costume populare, sculpturi în lemn, bijuterii lucrate de mână, produse din carne, lactate, gemuri preparate după reţete tradiţionale, miere de albine, ciocolată şi prăjituri de casă, sucuri, siropuri naturale, uleiuri presate la rece, produse pe bază de lavandă, etc. Toate aceste produse sunt rodul muncii unor producători şi artizani care au mici afaceri de familie şi care oferă spre vânzare mărfuri din producţie proprie.

Ca de obicei, nu au fost uitaţi nici cei mai mici vizitatori ai târgului, care au avut parte de activităţi specifice vârstei lor, un spectacol de magie susţinut de artişti clujeni, atelier de sculptură în fructe şi legume, picturi pe faţă, precum şi un parc de distracţii.

Prima ediţie din acest an a caravanei târgurilor Produs de Cluj a fost ceea ce se poate numi un succes <<de casă şi de public>>. Ca de obicei, sălăjenii ne-au primit cu braţele deschise şi au apreciat produsele oferite de expozanţi. Mai mult, unii dintre partenerii noştri clujeni prezenţi la târg au mărturisit faptul că vizitatorii nu doar s-au arătat încântaţi de eveniment, ci au spus şi că au aşteptat cu nerăbdare târgul pentru a cumpăra produse pe care deja le cunosc şi savurează. Suntem încântaţi de faptul că evenimentele desfăşurate sub brandul Produs de Cluj se bucură de succes, fiind apreciate şi aşteptate deopotrivă de expozanţi şi public”, a precizat Marius Mânzat, preşedintele CJ Cluj.

Următorul târg Produs de Cluj se va desfăşura în oraşul clujean Huedin, între 6 şi 8 mai 2016.

Articole similare

  • 68
    Între 14 şi 16 octombrie la Gherla va avea loc ediţia cu numărul 55 a târgului Produs de Cluj, cel mai fain târg din Ardeal. Evenimentul este organizat de Asociaţia Produs de Cluj  în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Gherla, şi se va desfăşura pe platoul autogării. „Peste o lună,…
    Tags: de, şi, cluj, targ, produs

Timp de trei zile, între 22 şi 24 aprilie 2016, municipiul Zalău s-a aflat sub „ocupaţia” meşterilor populari şi a producătorilor clujeni. Acest lucru s-a datorat desfăşurării celei de-a IV-a ediţii a Târgului organizat de Asociaţia Produs de Cluj  în municipiul-reşedinţă al judeţului Sălaj, evenimentul fiind organizat în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local al …

Review Overview

User Rating: Be the first one !
0

About deCluj.ro

deCluj.ro
contact@deCluj.ro